O poveste de dragoste, poate – Martin Page

O poveste de dragoste, poateAsa cum ziceam ieri, o sa va povestesc putin despre o carte care mie mi-a placut foarte mult, si pentru care titlul articolului este reprezentativ.

Astfel, voi vorbi putin despre Virgile. El este un tip de 31 de ani, ipohondru, vizitator regulat la cabinetul psihologului (n-as putea spune acum daca era psiholog sau psihiatru, dar recunosc ca i-ar fi fost potrivit un psihiatru si eventual chiar o camasa de forta…), un tip ce face yoga si mananca sanatos pentru atingerea unui echilibru interior care nu i-a fost neaparat insuflat de parintii care aveau si ei unul dintre spectaculoasele numere ale unui circ, alaturi de care faceau popasuri scurte si dese in diverse localitati din Franta. Are multe cunostinte, insa o singura prietena care nici ea nu este foarte cu picioarele pe pamant (Armelle, o fost colega de facultate, care isi doreste sa devina clarvazatoare, ghicitoare si altele pe domeniul asta), un job mediocru in publicitate, un apartament mic si dubios intr-un bloc de prostituate. Mai pe scurt, o viata mediocra.

Ceea ce da peste cap toata existenta lui mediocra si echilibrata este un mesaj vocal de la o anumita Clara, care il informeaza ca il paraseste. Ce este deconcertant in aceasta poveste v-ati putea intreba? Un tip obisnuit, poate indragostit, este parasit. Mare lucru! Au trecut altii si prin chestii mai grele. Ei, problema aici este ca Virgile nu-si aminteste macar sa o fi cunoscut pe Clara, dar sa mai si aiba o relatie cu ea?

Din acest moment, viata lui Virgile se transforma intr-un vartej al ipohondriei, depresiei si mediocritatii la care nu vrea sa renunte in nici un chip.

Panza de paianjen in care esti prins cititnd aceasta carte se sfarseste brusc, ciudat si te lasa cu o adevarata senzatie de incomplet. Si trebuie sa recunosc ca nu ma deranjeaza. Mie imi plac incheierile astea in coada de peste in care pot sa creez eu o incheiere potrivita pentru sufletul si creierul meu, decat sa imi fie bagat pe gat un sfarsit care sa ma faca sa urasc timpul petrecut citind respectiva carte.

Motivul pentru care consider ca mi-a placut asa de mult cartea este ca ma regasesc cumva in Virgile. Am fost si eu plimbata dintr-un oras in altul, nu am simtit niciodata o senzatie de statornicie undeva, parintii mei nu sunt neaparat un exemplu de echilibru, sunt putin ipohondra si vreau un job in publicitate (recunosc ca m-a incantat descrierea acestei indeletniciri). Sunt intr-adevar si multe diferente intre noi, in sensul in care eu sunt impacata cu viata pe care am dus-o cand eram mica, nu o sa refuz niciodata o marire de salariu, vreau sa am o casa intr-un cartier ok, ma obisnuiesc repede cu schimbarile, nu o sa-i mint niciodata pe ai mei ca am un salariu mic doar pentru ca mi-e rusine de ce vor crede despre mine (HINT : Ar fi foarte mandri!!), si cred ca exemplele ar putea continua.

All in all, e o carte foarte misto, pe care eu o recomand cu multa caldura.

P.S. : Am incercat sa nu divulg prea mult din carte pentru a pastra posibilia dorinta voastra de a o citi. Eu n-as mai citi o carte daca as citit un review care e plin de spoilere. 

Astfel, va urez lectura placuta si o primavara mai frumoasa decat am avut pana acum.

Ma inclin.